Caritatea și ajutorarea celorlalți în Zevism

[HellGate]

Mă tot duc la o benzinărie din orașul meu și observ aproape în fiecare zi un om sărman. Vreau să-l ajut cu o pătură și o masă caldă, dar nu vreau să încalc o regulă a Tatălui Zeus. Așa că m-am uitat în toate cărțile Lui și nimic nu interzice ajutorul, dar nici nu îl impune în mod explicit.

Deci, ce spune Tatăl Zeus sau un Înalt Preot despre asta?

Poate că sunt prea obosit ca să-mi pese, dar inima mea nu este împietrită. Am fost în situația acelui om cu ani în urmă...

Tatăl Zefs și Zeii fac același lucru pentru umanitate, ei ne văd orbi și fără cunoștințe și intervin pentru a ne ajuta, în măsura în care vrem să ne ajutăm singuri.

Eu fac acte de caritate în viața mea. Și prin acte de caritate mă refer la a da fără a aștepta nimic în schimb. Caritatea este un concept pe care inamicul l-a deturnat și pe care l-a pervertit complet într-o practică ce a provocat daune intense țesutului societății și a modului în care oamenii se privesc unii pe alții.

Caritatea autentică se împlinește prin ajutorarea celorlalți, în special a celor care pot, cu sprijin, să se ridice cu câțiva pași mai sus. Chiar dacă acest potențial nu poate fi cunoscut pe deplin, orice gest, oricât de mic, rămâne o expresie a bunătății sufletești.

Unele întâmplări din viața mea poartă un caracter profund enigmatic și, de regulă, aleg să nu le evoc, pentru a nu abate rânduiala generală a predicilor de la scopurile lor fundamentale. Această întâmplare, însă, face excepție și reclamă o menționare explicită.

I. O poveste de-a mea​

Într-o zi, mergeam pe stradă și am văzut un om fără adăpost stând lângă coșul de gunoi. El mânca, literalmente, dintr-un coș de gunoi, dintr-o pungă deschisă cu mâncare aruncată.

M-am oprit acolo și l-am întrebat ce s-a întâmplat cu el și dacă are nevoie de ceva de mâncare, deoarece era o stradă foarte aglomerată și probabil nu mai aveam să trec pe acolo. El mi-a răspuns:

„Nu, nu am nevoie de mâncare, sunt mulțumit cu ce am și îmi ajunge pentru astă seară. Mulțumesc.”

Mi-a explicat că avea trei diplome și era lingvist, mi-a povestit viața lui și cum lucrurile au mers atroce. Ca să nu intru în detalii, viața l-a lovit brutal în această perioadă a vieții sale. Mi-am dat seama că omului nu-i lipsea inteligența sau altceva, am putea spune că era o victimă pură a circumstanțelor. Din câte am înțeles, a fost privat de pensie prin faliment.

Mi-a mai spus și alte lucruri, avertizându-mă să fiu atent în situații similare. În acest caz, știam cu cine vorbesc, pentru că puteam să intuiesc spiritual că nu reprezenta o amenințare. În alte cazuri, este evident că oamenii străzii nu sunt întotdeauna de încredere. Totuși, el nu știa că eu știam că este un om bun; asta înseamnă că îi păsa de mine, un străin care trecea pe stradă.

După ce mi-a spus de vreo 10 ori cât de surprins era că m-am oprit (în acest oraș aparent nimănui nu-i păsa), și că probabil sunt „iubit de Dumnezeu dacă mă gândesc să fac asta”, l-am întrebat dacă vrea bani și mi-a răspuns că nu. A refuzat de multe ori, indiferent cât am insistat.

Întâmplător, aveam în geantă traducerea în engleză a unei mici părți dintr-o carte despre filosofia antică, referitoare la perseverență și mentalitate. Când i-am menționat acest lucru, mi-a spus că, de fapt, încearcă să citească orice pentru a înțelege mai bine viața și situația sa. Totodată, mi-a explicat că a renunțat la muncă pentru că era prea bătrân, așa că acum doar învață și încearcă să trăiască zi de zi.

Din felul în care vorbea, mi-am dat seama că omul acela nu era deloc învins, cu atât mai puțin inutil. Era doar un caz în care lucrurile nu merseseră bine.

A refuzat categoric o bancnotă de 10 dolari, spunându-mi că „are tot ce îi trebuie” și că vecinii îi aduc mâncare, dar, fiindcă în această sărbătoare magazinele erau închise, nimeni nu le cumpărase nimic și era „de așteptat” ca muritorii de foame să mănânce acolo, din gunoi.

Apoi mi-a repetat în continuu cât de norocos se simte că are măcar o casă cu curent electric și că a trebuit să iasă să mănânce din gunoi, deoarece toate magazinele erau închise. Era prea bătrân pentru a lucra undeva. Mi-a povestit despre colegul său de cameră care trebuia să aducă mâncare aseară, dar a cheltuit-o pe ceva asemănător cu fentanilul. Este un alt drog jidovesc numit „Shisha”, care este ca amfetamina ieftină.

În Grecia și unele regiuni, „sisa” sau „shisha” este un drog stimulant ilegal creat adesea în mod artizanal, derivat din metamfetamină și amestecat cu substanțe toxice (ex. acid de baterie, ulei de motor, șampon) pentru a fi foarte ieftin. Este cunoscut ca „cocaina săracilor” și poate avea efecte foarte dăunătoare asupra sănătății (insomnie, psihoză, atacuri de cord etc.). Uneori este asociat cu narghileaua.

De asemenea, le-a jefuit casa acum câteva zile și a plecat definitiv de acolo. Mi-a spus că „prietenul” lui i-a furat câteva lucruri pe care le-a vândut (cu vreo 10 dolari) doar pentru a cumpăra drogul Shisha, despre care știa că îl va ucide în cele din urmă, dar nu avea de ales. Nu-și putea controla comportamentul. Prin urmare, în timp ce acest om care mânca din gunoi încerca să ajute pe altcineva, a pierdut și puținele lucruri pe care le avea în casă.

În timp ce se uita la pungă, refuzând să primească ceva, i-am strecurat bancnota în carte și i-am dat cartea, apoi i-am dat câteva sfaturi de bază și am plecat. Nu l-am mai văzut niciodată pe acel om. Probabil că a mâncat ceva în acea seară, chiar și dintr-un supermarket deschis non-stop sau de altundeva, dar soarta lui rămâne necunoscută, deoarece nu am mai traversat străduța.

Am plecat gândindu-mă la câte neînțelegeri există în experiența umană și la cum operăm, ca mentalitate. Am petrecut o noapte întreagă gândindu-mă la asta, pentru a înțelege cu totul această experiență aparent „neînsemnată”, așa cum mulți oameni ar spune că este „irelevantă”, la fel ca acea persoană de acolo.

Evenimente ca acesta fac pe cineva să înțeleagă că înțelegerea noastră mai largă a „justiției” nu este tocmai la obiect în această lume. Chiar și cu patru limbi vorbite, a mânca dintr-un coș de gunoi este o jignire profundă adusă tărâmurilor superioare. Datorită situației haotice a societății, această persoană nu poate merge acolo și să-și dovedească povestea vieții pentru a primi ceva în schimb.

Baza fundamentală a îngrijirii unor astfel de persoane a fost, de asemenea, distorsionată de inamic pentru a se manifesta într-un mod parazitar, care distruge totul și se abate de la principiile de bază ale ajutorului pentru a face bine.

Ceea ce face inamicul, de fapt, este să priveze oamenii de modalitatea în care ar putea primi ajutor.

II. Perspectiva de ansamblu​

Pentru a trece peste această poveste, situația caritabilă trebuie să se bazeze pe o mentalitate adecvată și nu numai pe motive emoționale, cu atât mai puțin fără control emoțional. Dacă ajuți un dependent de droguri dându-i bani, îl omori. Mai bine cumpără-i o bucată de pâine. Caritatea trebuie să aibă un scop.

Caritatea falsă, cum ar fi importarea a 10 milioane de mohamezi în Neamul tău pentru a fura de la bătrâni și a bate tinere, este, de asemenea, criminalitate, nu „caritate” sau „ospitalitate”. Apelul la ospitalitate și caritate a fost eronat în acest caz.

„Civilizația occidentală” nu are nicio scuză pentru a lăsa oamenii să moară de foame sau să mănânce din tomberon, în special proprii cetățeni, care ar trebui să-i ajute, în primul rând.

Biserica deține, de asemenea, trilioane la dispoziția sa, dar, dintr-un motiv uluitor, iată, în fiecare oraș important din Occident avem întotdeauna mai mulți oameni pe străzi și zero facilități pentru a le readuce viața în ordine. Și întotdeauna avem un cleric pe care îl voi vedea cu un iPhone 14 Max sau ceva de genul acesta.

Facilitățile de reabilitare ar putea fi folosite în acest scop. O altă gogomănie este atunci când oamenii susțin că toți cei care se află acolo pe străzi sunt inutili, golani, boemi, „de bani gata”. Realitatea este că doar unii dintre cei fără adăpost sunt incapabili sau nu doresc să facă nimic în această privință. De asemenea, în cadrul unei facilități oferite împreună cu alții, ei ar putea să-și redescopere speranța în viață.

Ar trebui să îi ajutăm pe ceilalți și să le arătăm bunătate, deoarece viața este crudă. Majoritatea oamenilor se află în această situație deoarece nu au îndrumare, sunt pierduți și incapabili să iasă din această situație. Unii nu au voință, și nu întotdeauna putem ajuta.

Cu alții, este literalmente ca și cum ne-am pișa într-un puț fără fund - nimic nu va rezulta, cu excepția distrugerii dăruitorilor care dau. Țiganii și alții care sunt cu adevărat anapoda abuzează, de fapt, de caritate în mod uzual, doar pentru a profita. În mintea lor, poate fi mai ușor să generezi venituri prin caritate decât făcând absolut orice altceva, ceva constructiv pentru societate. Acești oameni sunt zădarnici.

Trebuie să știm că aceasta este și o altă modalitate de a privi lucrurile.

Deoarece cea mai mare parte a energiei noastre ar trebui să se concentreze asupra celor care doresc să progreseze, și asupra noastră, nu pierdem prea mult dacă facem un mic efort pentru a cruța un dolar și a cumpăra unei persoane o ciorbă caldă.

Din perspectiva dăruirii în general, ființele umane, ca creaturi, au o misiune karmică de a-i ajuta pe ceilalți. Unii mai mult, alții mai puțin. Cu cât această misiune este îndeplinită mai mult, cu atât se înțelege că, în final, înălțarea și binecuvântările sunt mai numeroase. În afară de glorie, un nume bun și o conștiință curată, se acumulează și alte trăsături, cum ar fi puterea de a continua să îndeplinească aceste sarcini.

Se presupune că trebuie să elevăm societatea, iar în Zevism este indicat să contribuim la îmbunătățirea vieții, chiar și într-un fel mărunt. Masoneria autentică, înainte de a fi alterată, avea aceste obiective. Această abordare a vieții nu aparține dușmanului, ci nouă, umanității.

Totuși, modul în care se face acest lucru este orientativ și nu se învârte întotdeauna în jurul unei pâini sau a unei pături. Cu toate acestea, o ciorbă și o pătură pot salva uneori sufletul unei persoane.

Religiile păgâne antice aveau o mulțime de reguli în această privință, cu o etică axată pe ajutorarea orașului, voluntariatul, donațiile către Zei, către temple și comunitatea religioasă, dar și pe ajutorarea celor cu adevărat neajutorați, în contextul unui spirit umanitar.

Cu toate acestea, religiile antice abordau aceste chestiuni în mod invers față de ceea ce este larg acceptat astăzi. Astăzi, jidovii fură de la organizațiile caritabile, de la plasamente (ex. Dragnea), iar banii ajung rareori la destinație, cele câteva care funcționează și întradevăr ajutorează nu sunt promovate, caritatea este adesea complet deplasată în locul nepotrivit, oamenii care beneficiază de ea nu înțeleg respectul datorat binefacerii din cauza lipsei de etică în societate în general, etc., există multe probleme în jurul acestui aspect.

Dogmele inamice au preluat aceste obiective de a da liber și de a oferi ajutor, ca emulație a puterilor Divine, și apoi le-au pervertit în mentalitate de victimă, justificare pentru mentalitatea eternă de „victimă” a cerșetorilor falși și a hoților care se ascund în spatele cuvântului „caritate”.

Fundamental vorbind, această abordare a fost într-adevăr una pozitivă, de a ridica planeta deasupra nivelului mizer, ceea ce face parte din Marele Plan al lui Satya, cuplând în același timp această mișcare cu dezvoltarea spirituală a ființelor umane.

Caritatea ar trebui să se facă în conformitate cu mentalitatea unui Zevist pentru a obține cele mai bune rezultate.

Zeii știu că Temple of Zeus trebuie să devină puternic pentru a ajuta umanitatea și a oferi oamenilor cunoaștere spirituală, și că oamenii de aici vor face foarte bine în a ajuta și a ridica umanitatea și pe noi înșine în viitor. Nu trebuie să îi dezamăgim, fie că este vorba de gesturi mici sau mari.
_____________________________
- Înaltul Preot Hooded Cobra 666
(timpul dedicat traducerii: 3 ore de lucru)
Sursa Originală: Charity & Helping Other People in Spiritual Satanism