Welcome to the Temple of Zeus's Official Forums!

Welcome to the official forums for the Temple of Zeus. Please consider registering an account to join our community.

Casa Zeilor: Primirea făcută noilor membri

Asra

Active member
Joined
Feb 8, 2022
Messages
785
Location
under Satan's reign
Toți am fost la un moment dat cu totul începători în călătoria propusă de Templul lui Zeus, în procesul de a fi inițiați pe cea mai ocultă și mai înaltă cale spirituală.

Privind în urmă, oricine poate să reflecte asupra modului în care s-a schimbat în bine până în punctul de a fi acum mai aproape de manifestările Zeilor, ancorat pe calea spirituală, mai puternic, mai înțelept, dezvoltat din punct de vedere spiritual, cu puteri ale minții și alături de adevărații Zei.

Dar situația rămâne că a trebuit și încă trebuie să îndurați un parcurs, nefiind ceva garantat în viața noastră. Oamenii pot eșua și chiar eșuează din cauza multor „defecte” entropice ale vieții, unele aflate sub controlul lor, iar altele sub controlul nostru de a ajuta.

Singura forță constantă care îi salvează din calea obstacolelor și a pericolelor este permiterea și acceptarea ajutorului din partea Zeviștilor realizați și dornici, iar acest ajutor nu poate veni fără ca respectivii Zeviști să ofere o bucățică din mintea și din sufletul lor. În cele din urmă, este o mărturie a faptului că cineva este cu adevărat avansat, dar și a iubirii sale pentru comunitate și pentru Zei. Trebuie să privim cu sinceritate condiția noastră umană și să observăm că tot ceea ce există și tot ce avem se rezumă, în final, la noi înșine ca oameni. Restul, adică întregul univers, este, într-un mod bizar, un spectacol prin care conștiințele permit experiența vieții.

Vreau să reamintesc faptul că în fiecare zi vin membri noi și că aceștia pornesc pe cea mai intensă cale, una plină de transformări. Ei au distrus închisorile minții impuse de falsele religii în măsura necesară pentru a ajunge aici; unii sunt curioși, unii simt o chemare, unii sunt spirituali, unii nu, dar toți vin aici datorită chemării lor interioare către adevăr și salvare. Ceva care uneori nu poate fi exprimat, dar care ar putea fi, dacă continuă pe acest drum. Există un război intens și, cum viața este o luptă, ne aflăm aici ca să îi ajutăm pe frații și surorile noastre să facă pașii necesari și să nu cadă în gropile NESFÂRȘITE și fără fund ale vieții prin negarea înțelepciunii sublime a Templului lui Zeus.

Ce facem aici și ajutorul vostru către fiecare membru, chiar și atât de mic precum un răspuns la un mesaj, contează pe scară cosmică dincolo de abilitatea voastră de înțelegere. Asta se întâmplă datorită adevăratei salvări a SUFLETELOR pe aceste planuri în care trăim. Nu ar trebui să ne purtăm cu membrii noi ca și cum din poziția de nou-veniți ne datorează să fie perfecti și să știe tot, de parcă noi am fi filtrul oricărei judecăți sau niște disciplinatori ai cosmosului, ci ca prieteni, frați/surori și părinți, ajutându-i pe ai noștri așa cum ne ajutăm pe noi înșine. Suntem o reflecție a familiei noastre, iar ei ne reprezintă pe noi; tu și eu nu suntem diferiți, ci din aceeași fibră divină care dorește să devină perfecționată. Astfel, imperfecțiunile noastre, lipsurile și diferențele nu sunt un motiv de dezbinare, ci unul de a dovedi în fața naturii, a Zeilor și a noastră că putem să gestionăm și să parcurgem până la final această viață complexă.

Privesc înapoi și, dacă ar fi să reiau călătoria mea că Zevist, știind cum a fost până acum, simt într-adevăr o stare de alertă emoțională legată de faptul că a fost plină de potențiale prăbușiri. Din fericire, m-am descurcat bine, iar asta se datorează întregii comunități, Clerului și Zeilor. Deci întâmpinați-i pe nou-veniți și nu îi respingeți pe baza unor standarde incorecte legate de comportamente la care vă așteptați, idealizări intelectuale, nivele de inteligență mentală și emoțională, viziuni asupra chestiunilor globale sau a altor idealuri subiective pe care le aveți, pentru că ceea ce facem aici este dincolo și deasupra acestor lucruri temporare ale materialului care vor fi eventual comunicate între noi. Spun asta și către toți cei de aici care sunteți noi: promisiunea găsirii adevărului în Zevism vă va alinia întotdeauna cu Zeii și cu adevăratul vostru sine, făcându-vă întregi. Recompensele de aici sunt reale și oferite exclusiv în cea mai înaltă tăcere.

Devenim dragi Zeilor prin faptul că suntem prietenoși, maturi, inteligenți și, dacă este posibil, conectați la forța Lor creativă sub forma inspirației și a entuziasmului de a-i ajuta pe ceilalți și de a fi o lumină pentru ei.

Modul în care comunicăm și ne comportăm contează într-atât încât putem ajunge nu doar să salvăm un suflet, ci să ajutăm la crearea unui Zeu în cursul acestei existențe. Știind asta, cine îndrăznește să se opună desfășurării Adunării Zeilor! Deci să îi ajutăm pe acești potențiali Zei să devină Zei manifestați și, în pofida grupului inamic, să îi iubim și să îi menținem pe ai noștri la acest standard.

- Preotul Alexandros Iowno

Sursa originală: ttps://ancient-forums.com/threads/house-of-the-gods-welcoming-new-members.294434/
 

Al Jilwah: Chapter IV

"It is my desire that all my followers unite in a bond of unity, lest those who are without prevail against them." - Shaitan

Back
Top