HellGate
Member
Sacrificile de Sânge - Cine Le Face?
Romani 12:1 [traducerea NTR]: „Prin urmare, vă îndemn, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta este slujba voastră spirituală!”Minciuna conform căreia „satanistii” comit crime și toate celelalte mizerii deplorabile este una foarte vicleană. Jidovii, confruntați cu dura realitate de a fi prinși pentru faptele lor, inclusiv sacrificii de animale și umane (acest lucru se face în sărbătoarea Purim), au trebuit să inventeze o farsă și un grup țap ispășitor pe care să se varse vina.
Este un fapt bine-cunoscut că „panica satanică” din anii '80 și '90 a fost în mare parte o calomnie. Dar orice este suficient dacă este pentru ca evreii să se spele de vină.
Putem spune cu siguranță, în acest moment, că ateismul, carnalitatea și morbiditatea evreilor numită „satanismul” a fost, în esență, o creație menită să-i protejeze pe evrei și toate faptele lor. Un țap ispășitor perfect. Nu numai că aceste crime au fost comise de evrei, dar au fost și atribuite dușmanilor lor „păgâni”. A fost o diversiune perfectă. În loc ca evreii să plătească pentru crimele lor, culturile lor iudeo-avraamice din timpuri imemoriale au fost învinovățite pentru lucruri pe care nu le-au făcut și nici măcar nu le-au susținut.
Singurul „satanism” real, care este Zevismul, disprețuiește aceste metode evreiești, proaste și morbide. Noi denunțăm și ne opunem direct acestor monstruozități psihopatice care fac aceste lucruri. De la imagini la conținut, la învățăturile iudeo-cabalistice din „satanism”, până la ocultism în general, avem un singur lucru: doctrinele rasiale evreiești. Este bine-cunoscut faptul că cei care au promovat acest lucru ca „satanism” sau în cadrul oricărei alte credințe erau, cel mai probabil, evrei din punct de vedere rasial. Desigur, ei doar practicau vechile lor dogme sub un alt nume. Apoi, îi avem pe idioții lor utili care cred și fac aceste lucruri ca niște filosemiți proști.
Toate textele lor presupuse „satanice”, „masonice” și de alte tipuri se roagă la „Măreția” lui Iisus, rabinul Yeshua, sau „Tatăl său din ceruri”, Iehova/YHVH. Este bine cunoscut faptul că Dumnezeul masonilor este, în esență, Iisus. Dar puțini oameni studiază acest lucru.
Evreii, desigur, profită de asta. Ei nu plătesc pentru niciuna dintre crimele lor de-a lungul secolelor (cu excepția a sute de expulzări și pogromuri etc.) și continuă să comită crimele lor oribile, în timp ce alte grupuri sunt „învinovățite”. Cu toate acestea, evreii, musulmanii și creștinii se angajează tot timpul în ritualuri de sânge. În realitate, ritualurile de sacrificiu de sânge au început cu evreii. În tradiția păgână antică, „sacrificiul de sânge” era sacrificiul bioelectricității unei persoane, CHI/Vril, sau, în cel mai bun caz, câteva picături din propriul sânge, într-un mod simbolic. Toate acestea s-au pierdut din cauza ignoranței, iar evreii, pentru a-și acoperi crimele, au creat în secolul trecut minciuni nesfârșite despre practica lor bine-cunoscută.
Unii oameni îl numesc pe Aleister Crowley drept un rabin. Crowley și-a trăit viața aspirând să devină rabin. El cunoștea într-adevăr ebraica „spirituală” și „sângele” mai bine decât unii rabini. Era cunoscut sub numele de „Bestia” și trebuie să deschizi cărțile lui idioate pentru a vedea clar că el era obsedat de sacrificiul de sânge. El însuși nu era altceva decât un ratat, așa că a scris aceste lucruri mai mult pentru a atrage atenția. Pe scurt, mulți oameni idioți i-au urmat exemplul.
Crowley însuși recunoaște că „DUMNEZEU” l-a cucerit... Nu „Satana”. Ar trebui să fie suficient pentru a demonstra ce trebuie urmat...
Să nu uităm că în templele închinate lui Kali din India, în zilele noastre, „laicii spirituali” și oamenii ignoranți încă sacrifică animale. Din punctul de vedere al hindușilor, acest lucru seamănă mai degrabă cu corupția spirituală. Totuși, acest lucru ar trebui să demonstreze unde poate duce ignoranța spirituală - de la Adevărul Natural la jertfă vie și alte tâmpenii.
Din punctul de vedere al altora, nu se poate afirma același lucru... Ceea ce mass-media nu va spune nimănui este Eid Hada și, desigur, sacrificiul copiilor evrei. Toate acestea sunt documentate în Tora.
Creștinii, în fiecare duminică, merg să bea Carnea și Sângele „dumnezeului lor întruchipat în om”, care nu este altul decât Iisus Hristos. Aceasta este o imitare literală a ritualului evreiesc, în care ei beau sângele și carnea reală a oamenilor. Dar cui îi pasă, nu-i așa? Se speculează că primii creștini mâncau, de fapt, și oameni. Canibalism, pe scurt.
De ce trebuie să mănânci CARNEA ȘI SÂNGELE lui Iisus în EUHARISTIE? Această absurditate nici măcar nu are sens. Până când te uiți la iudaism și la „cerințele” generale ale „religiilor” iudeo-avraamice.
Ioan 6:55-58 [traducerea NTR]
55 „Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură.”
56 „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el.”
57 „Așa cum Tatăl cel viu M‑a trimis, iar Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi datorită Mie.”
58 „Aceasta este pâinea care a coborât din cer, nu ca aceea pe care au mâncat‑o strămoșii voștri, care totuși au murit: cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.”
Apoi, evreii, cel puțin din ceea ce se poate demonstra, au metode specifice de torturare și ucidere ritualică a animalelor în cel mai inuman mod cu putință. Acest lucru se numește sacrificare kosher.
Din punct de vedere Kosher, animalul torturat trebuie să fie atârnat de picioare și sângerat până când nu mai rămâne niciun strop de sânge. Este o ucidere ritualică foarte specifică și urâtă, așa cum reiese din Tora. Dacă nu se procedează astfel, atunci evreii „nu pot” mânca carnea respectivă.
NU ESTE RECOMANDAT CELOR CU STOMAC SLAB. Acesta este unul dintre cele mai „umane” videoclipuri legate de metoda Kosher-Islamică pe care le puteți găsi:
Kosher Slaughter Tuzla, TR 2015
_______________________________
- Înaltul Preot Hooded Cobra 666
Sursa originală: Blood Sacrifices - Who Does Them?